Data: 11 octombrie 2024
==================================================================================
ZIUA ȘCOLII ARDELENE LA TÂRGU MUREȘ
La 11 octombrie 1754, Episcopul Petru Pavel Aron deschide la Blaj primele şcoli sistematice moderne de pe tot cuprinsul românesc, cu predare în limba română. Acum 270 de ani, în inima Transilvaniei, la Blaj, se deschideau porțile unei instituții care avea să marcheze profund și definitiv istoria românilor transilvăneni și să inspire întreaga națiune română. Aceste instituții de învățământ, cunoscute sub numele de Școlile Blajului, au fost numite cu afecțiune de contemporani „fântânile darurilor”, datorită darurilor spirituale și intelectuale pe care le-au oferit generațiilor întregi de elevi și intelectuali români.
Fondarea acestor școli a avut un impact de neimaginat la vremea respectivă, contribuind nu doar la educația românilor, ci și la formarea unei conștiințe naționale și culturale care va sta la baza mișcării de emancipare națională. Acest fapt l-a făcut pe Ion Heliade Rădulescu sa spuna: „AICI A RĂSĂRIT SOARELE ROMÂNILOR”.
Le mulțumim tuturor celor care au participat la acest eveniment cultural desfășurat în inima Târgu Mureșului, autorităților civile, domnului prefect dr. Ovidiu Butuc, doamnei Monica Avram, director al Bibliotecii Județene, pentru conferință, preoților, credincioșilor și oamenilor de cultură prezenți.
Virtus Romana Rediviva!