Parohia Greco-Catolică MOIȘA

Satul Moișa face parte din comuna Glodeni, situându-se pe drumul ce leagă satele  Merișor și  Săbed. Localitatea este atestată documentar încă de la 1256, sub denumirea de terra Moys, fiind cunoscută de-a lungul timpului ca având o populație în mare majoritate românească. Conform recensământului din 1857, în Moișa trăiau 362 locuitori dintre care 341 greco-catolici și 21 reformați, iar în 1910, dintr-un total de 480 locuitori, 452 erau români, 23 maghiari, 3 germani și 2 de altă etnie.

Conscripția greco-catolică a lui Clain din anul 1733 menționează existența unei biserici de lemn aflate în folosința enoriașilor uniți. Șematismul greco-catolic de la 1900 consemnează că lăcașul de cult a fost construit la 1752, fiind strămutat din comuna Ibănești, de pe Valea Gurghiului. În cursul anului 1921 biserica a fost reconstruită, fiind și extinsă pentru a putea primi cât mai mulți oameni.

Biserica de lemn este prețuită de obște, simțământ vădit în starea sa de îngrijire și a întregii incinte de brazi. În secolul XX (1920) edificiul a suferit intervenții majore (amplificarea părții de vest, refacerea acoperirii interioare), dar analiza sa permite detașarea embrionului de la mijlocul veacului al XVIII-lea. . Acesta este constituit din nava de 7,20 m și absida altarului, decroșată, poligonală, cu cinci laturi (acoperită cu o boltă semicilindrică, intersectată de fâșii curbe). Traveea de est a bolții naosului a fost înnoită, materialul recuperat a fost folosit la încăperea nouă, cu destinație de pronaos. Pe pereții acesteia, ca și pe cei ai pronaosului inițial, se observă fragmente de pictură de la sfârșitul secolului al XVIII –lea (mucenici, judecarea lui Is.Hs.), ce pot fi atribuite lui Toader Popovici ,zugrav.

Prin decretul 358 din 1948 Biserica Greco-Catolică este scoasă în afara Legii, iar biserica împreună cu toate proprietățile sunt trecute în poseseia parohiei ortodoxe.

Dacă ar fi să se scrie o istorie a rezistenței creștinilor greco-catolici  din satul Moișa, ar trebui să constituie un exemplu de tărie în credință pentru noi toți. În această mică localitate, înconjurată de dealuri și păduri, atestată documentar încă din sec. al XIII-lea, s-a dezvoltat armonios o populație românească cu obiceiurile preluate parcă de la daci și romani.

Erau cu toții greco-catolici iar când a dat peste ei cataclismul comunist, aveau o bisericuță din lemn care există și astăzi, atunci, când libertatea le-a fost brusc curmată.

În anul 1700, populația de aici, din libera convingere ,împreună cu preotul lor, se reîntorc la credința străbună prin unirea cu Biserica Romei.

O caracteristică a locuitorilor acestei așezări a fost buna înțelegere, armonia, trăirea creștinească, manifestată mai ales în duminici și sărbători când mica bisericuță din lemn devenea neîncăpătoare, aducând lauda lui Dumnezeu.

Sfânta Liturghie ,în perioada când religia greco-catolică a fost scoasă în afara legii, a fost celebrată în casele familiilor: Chețan Ioan, Oltean Ana, Moldovan Augustin, Conțiu Alexandru, Suciu Mărioara, Bocicor Ioan și Palcu Ioan.

Cu sfințenie s-a păstrat până astăzi tradiția de a se împărtășii în primele vineri din lună închinate Preasfintei Inimi a lui Isus.

Dupa venirea libertății credinței catolice,în parohia Moișa a fost ridicată o nouă biserică, construită de preotul Dogaru Grigore împreună cu credincioșii bisericii.

În comunitatea greco-catolică Moișa s-au succedat mulți preoți dupa cum urmeaza:

• Ioan Lupu (1733);
• Elie Varhegyi (1869);
• Ioan Varhegyi (1869-1897);
• Augustin Aldea (1897);
• Nicolae Porav (1898-1932);
• Friciu Grigore (1933-1938);
• Dumitru Poptamaș (1938-1948)-(1948-1996);
• Conțiu Ioan (1948-1991);
• Dogaru Grigore (1948-1996);
• Ioan Farcaș (1995-1998);
• Șipoș Mugurel (1998-2011);
• Becan Marin (2011- cât va dori Dumnezeu).