Parohia Greco-Catolică
Târgu Mureș II

Scurt istoric al  Parohiei

Primul pas a fost făcut în ziua de 15 august 1927, de Sfânta Maria Mare, când s-a pus piatra fundamentală a noii catedrale greco-catolice din TgMureş, în prezenţa Episcopului Alexandru Nicolescu. Cu acest prilej a avut loc o mare procesiune care a pornit de la Biserica de piatră până la locul viitoarei catedrale din centrul oraşului.

Din păcate, prefectul judeţului, în spiritul politicii anti-greco-catolice a timpului, susținută de protopopul ortodox Ștefan Russu, a încercat să împiedice manifestarea apelând chiar la un cordon de trupe militare, dar în final această încercare nu a reuşit. Protopopul Elie Câmpeanu, aflat în fruntea credincioşilor, nu a precupeţit să-şi expună pieptul în faţa soldaţilor pentru a-i convinge de dreptatea sa.

Lucrările au durat până în anul 1936 când au fost finalizate după o muncă neobosită a protopopului Câmpeanu şi a preotului Dredeţianu pentru obţinerea de fonduri şi supravegherea construcţiei.

Au fost adresate numeroase cereri și memorii atât Mitropoliei din Blaj cât și autorităților locale și nu în ultimul rând credincioșilor, pentru a sprijini financiar construcția bisericii.

Astfel, înr-o scrisoare din 13 august 1935 adresată Ordinariatului Arhiepiscopesc se menţiona : „Comitetul nostru îşi dă toată silinţa să se termine biserica, dar tot ce se face să fie bine făcut. Să nu vi se pară că suntem prea pretensivi faţă de oraş, căci noi ştim ce s-a făcut pentru biserica soră… dacă oraşul nu ne va promite că ne va mări subvenţia… vom fi siliţi să oprim lucrările”

În noiembrie a aceluiaşi an era trimis un apel către toţi credincioşii greco-catolici din judeţul Mureş în care se adresa „…respectuoasă rugare la simţul de caritate şi solidaritate creştinesc şi românesc al fraţilor şi  credincioşilor coreligionari şi conaţionali români pentru a ne oferi întru împrejurările în care ne aflăm, ajutorul posibil de care Biserica noastră are mare necesitate”

După trecerea a 9 ani, construcţia, care a costat 12 500 000 lei, a fost terminată, iar sfinţirea noii catedrale avut loc în ziua de 8 septembrie 1936, de Sfânta Maria Mică, în prezenţa Mitropolitului Alexandru Nicolescu şi a unui mare număr de credincioşi.  Ceremoniile au continuat şi a 2-a zi fiind urmate de o mare recepţie la Primărie şi un banchet în sala de oglinzi a Palatului Cultural, la care au participat ministrul Valer Pop şi primarul Emil Dandea.

Iconostasul din lemn aurit a fost sculptat de meşterul Samuil Keresztesi din Tăşnad, iar pictura iconostasului şi a cupolei a fost executată de profesorul Virgil Simionescu din Lugoj. A fost şi a rămas una dintre cele mai frumoase catedrale ridicate în Ardeal între cele 2 războaie mondiale.

Din păcate, în anii 2000, biserica, devenită ortodoxă din 1948, a fost repictată în frescă în stil bizantin, total neadecvat stilului clădirii, iar cupolele au fost revopsite cu o altă culoare decât cea originală ,verzuie de aramă coclită.

Catedrala mică, aşa cum a fost numită prin comparaţie cu catedrala mare ortodoxă construită cam în acelaşi timp, a fost realizată după planurile arhitectului Ştefan Vlad, cu un aspect asemănător basilicii San Pietro din Roma, cu o cupolă ce se ridică la 38 m. În interior există un cor mare susţinut de arcade în stil roman, sprijinite pe coloane rotunde cu capiteluri ionice.

Iconostasul original și amvonul, realizate din lemn sculptat și aurit de meșterul Samuil Keresztesi și pictate de Virgil Simionescu

Din vechiul interior al bisericii s-au mai păstrat în starea inițială doar iconostasul, amvonul și cele 2 picturi, ce reprezintă pe Fecioara Maria și pe Sfântul Iosif, aflate pe stâlpii de susținere centrali din dreapta, respectiv din stânga.

Au dispărut picturile ce reprezentau pe Sf.Anton și pe Sf. Tereza, iar cupola a fost repictată în totalitate, ca și  toți pereții interiori.

Au fost adăugate ulterior vitraliile și multe alte lucruri din dorința de a modifica cât mai mult aspectul  inițial.

Același lucru s-a petrecut și cu aspectul interior al  ”Bisericii de piatră”.

În decembrie 1936, protopopul Elie Câmpeanu a fost răsplătit de Consistoriul arhiepiscopesc din Blaj pentru „..destoinicia, experienţa… şi serviciile bune şi folositoare aduse cu zel şi devotament într-un lung şir de ani, pe diverse terenuri ale vieţii noastre bisericeşti mai în urmă prin zidirea frumoasei biserici de acolo…”  cu titlul de canonic onorar.

A fost ultima distincţie primită pentru că la scurt timp, în 21 ianuarie 1937, a încetat din viaţă la vârsta de 78 de ani. A fost înmormântat duminică 24 ianuarie, la ceremonia funerară, însoţită de onoruri militare, fiind prezenţi aproape 3000 de oameni care au ţinut să-i aducă un ultim omagiu.

Numirea unui nou protopop la Tg Mureş a întârziat până în decembrie 1937, când a fost numit în această funcție Iosif Pop.

Colaboratorul apropiat în întreaga activitate depusă de protopopul Elie Câmpeanu la TgMureş începând cu anul 1925, a fost preotul paroh al parohiei II Ioan Dredeţianu.

Părintele Ioan Dredeţianu (1883-1958) era din Filpişu Mic, unde părinţii săi erau ţărani. A urmat Seminarul Teologic din Blaj între 1901-1905 şi după căsătoria cu Aurelia Raţiu, fiica preotului Ioan Raţiu din Filpişu Mic, a fost numit preot în Ceuaşu de Câmpie.

Aici, în ciuda greutăţilor şi a şicanelor autorităţilor, a desfăşurat timp de 4 ani o fructuoasă activitate, aşa cum reiese dintr-un atestat oficios din 1909 al Protopopiatului Mureşului : „..sub onorat Frăţia sa s-a edificat o şcoală frumoasă, întâmpinând greutăţi enorme, având a lupta şi proces de 2 ani şi jumătate pe spesele sale contra notarului care însăţa după şcoala noastră”.

Ca urmare a acestor şicane a cerut şi a obţinut în 1909 mutarea ca paroh în Socolu de Câmpie, sat curat românesc ce avea pe atunci cam 800 locuitori şi una dintre cele mai vechi bisericuţe din lemn din Câmpia Transilvană.

În cererea adresată Consistoriului Mitropolitan arăta „…în urma procesului am atras asupra mea ura neîmpăcată  celor streini de neam din comună. Orice pas, orice faptă în spre binele poporenilor mei e agitare, existenţa în Ceuaş îmi este periclitată. Mai multe nu zic…”

Între 1909-1925 cât a păstorit credincioşii din Socol, părintele Dredeţianu s-a străduit să fie un exemplu pentru toţi. Timp de aproape 10 ani (1910-1919) a îndeplinit şi funcţia de director al şcolii din sat. A cumpărat prin colectă benevolă pentru biserică mai multe cărţi, printre care : Antologhion 1910, Apostol 1911. Pe  Minciul, tipărit în 1911, scria „cumpărat în anul 1918 când Românii din Ardeal au rupt jugul unguresc şi s-au alipit la România”

Într-o caraterizare făcută de protopopul Dionisiu Decei al Districtului Fărăgău-Teaca se scria : „…are o purtare morală exemplară, dovedeşte o pricepere deosebită în conducerea credincioşior pe toate terenele de înaintare : morală, economică, culturală, socială şi naţională… e conştiincios, punctuos, zelos cu rezultate lăudabile, catechizează tinerimea şcolară şi pe adulţi îi instruează diligent… e un preot pildă în toată privinţa”.

Aceste calităţi l-au recomandat pentru a fi numit ca preot paroh la nou înfiinţata Parohie II din TgMureş în 1925, unde a desfăşurat aceeaşi neobosită activitate alături de protopopul Elie Câmpeanu, împreună cu care a slujit la Biserica de piatră până la terminarea noii catedrale.

În 1926 a fost numit notar districtual, în 1932 a primit titlul de viceprotopop onorar, iar în 1938 pe cel de protopop onorar „…pentru zelul şi diligenţa de un şir de ani pe terenul pastoraţiei şi administraţiei bisericeşti în semn de recunoştinţă şi mulţumită”.

Şi-a văzut visul cu ochii asistând la sfinţirea Catedralei Mici, în 8 septembrie 1936, una dintre cele mai frumoase biserici greco-catolice din ţară, străjuind, alături de catedrala ortodoxă, destinul populaţiei româneşti din Tg Mureş care nu se mai considera astfel lăsată deoparte, aşa cum fusese timp de secole, pe propriul ei pământ.

Între 1927-1936 întreaga sa energie a fost dedicată sprijinirii construcţiei catedralei greco-catolice din TgMureş, luptându-se cu neîncrederea şi scepticismul unora, ca şi cu dificultăţile legate de obţinerea de fonduri şi cu obstacolele birocratice.

A slujit la altarul acesteia tot timpul din 1936 până în 1948, când biserica greco-catolică a fost desfiinţată.

Actele de numire  a părintelui Ioan Dredețianu ca vice protopop și apoi ca protopop onorar.

Protopopul Iosif Pop (1896-1985) a rămas la Târgu Mureș în timpul ocupării Transilvaniei de Nord de Ungaria fascistă, între 1940-1944. În anul 1948 a fost arestat de autoritățile comuniste pentru refuzul de a trece la Biserica Ortodoxă Română.

În anul 1948, după interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, autoritățile comuniste au instalat în Biserica Buna Vestire din Târgu Mureș o parohie a Bisericii Ortodoxe Române, care folosește lăcașul până în prezent.

Biserica se găsește pe lista edificiilor revendicate de BRU.

După anul 1990 parohia și-a desfășurat activitatea în mai multe locații, capele improvizate:

 – Apollo:  Pr. Precup Vasile 1990-1996

 – Călărașilor, Piața Trandafirilor,

 În anul 2010 este sfințită noua biserică de pe str. Bernady Gyorgy de PS Vasile Bizău Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore Blaj. 

Pr. Fodor Dan-Liviu este preot paroh din 1996 până in prezent.