Reuniunea Mariană

Reuniunea Mariană a fost fondată în anul 1563 la Roma  de către un profesor al Colegiului Roman al Societății lui Isusiezuitul belgian Johannes Leunis (1535-84). Acesta îi aduna în jurul său pe elevii cu care se ruga împreună, cerând ocrotirea Mariei, vorbind totodată tinerilor despre persoana ei.

Aceste întâlniri s-au extins, cuprinzând și adulții care aveau o devoțiune specială pentru Maria.  Susținută fiind și de membrii clerului, această mișcare s-a dezvoltat în timp astfel încât ,în fiecare parohie catolică s-au înființat societăți mariane, cu rol social și umanitar, pornind de la virtuțile Mariei, de la necesitatea păstrării credinței, sfințeniei și a carității.

În Biserica Greco-Catolică aceste Reuniuni Mariane au fost răspândite în toate parohiile şi înainte de anul 1948.

După anul 1989 a existat o preocupare pastorală de foarte mare importanţă,astfel ca în fiecare parohie de pe teritoriul Arhieparhiei să fie reactivate Reuniunile Mariane.

Atât în protopopiatul Târgu Mureș cât și la Râciu au fost refăcute structurile Reuniunii Mariane,fiind coordonate de părintele Gherman Vasile la Râciu și de părintele Ioan Popa la Târgu Mureș.

Astăzi ele sunt asistate spiritual de preoții parohi și  au o activitate deosebit de fructuoasă la nivelul parohiilor.

Reuniunile Mariane sunt „o cale de renaştere a vieţii creştine individuale şi comunitare, cale de atragere în jurul Bisericii a credincioşilor devotaţi ei, cale şi mână întinsă înspre oamenii bătrâni sau bolnavi, înspre oamenii singuri ori marginalizaţi”.

Reuniunea Mariană este un drum către Dumnezeu trăit împreună cu Sfânta Fecioară Maria. Să începem acest drum încredinţându-i ei, Mamei cereşti, dorinţa noastră de-a ne lăsa conduşi de ea spre Acela care este Viaţa însăşi.

A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu.

A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine.

I-a prețuit curăția, smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine.

S-o iubim pe Maica Domnului, crinul neamului omenesc, și nici o durere nu va copleși această dragoste!


Maria este Mama noastră, Mijlocitoarea noastră, dar ṣi Modelul nostru.