Parohia Greco-Catolică Șincai

1.Scurtă descriere istorică a localității Șincai

Atestată documentar în anul 1332 sub numele de Sacsund, satul nostru a fost obiectul de studiu trecător  a unor istorici care au lăsat în scrierile lor puține date despre această localitate. Așezare de mărginime a secuimii,în care au trăit mereu în bună înțelegere români, maghiari și mai târziu țigani, trezește atenția localitatea noastră în anul 1750 când, conform conscripției Aron, acest sat este pomenit cu numele de Schamsund iar Barabas Samu merge chiar mai departe, până în anul 1597 , când numele de Șamșud ar proveni din Samson sau Samsom. Ambele lucrări vorbesc despre coexistența pașnică a națiilor mai sus pomenite și mai ales despre hărnicia acestor oameni,hărnicie  prinsă și într-un manuscris valoros păstrat la Arhivele Statului din Târgu-Mureș ce ne spune că: „…la 1831 în Șamșudul de Câmpie din 386 de proprietari 2 dețineu fiecare peste 300 de iugăre, 6 dețineau fiecare peste 100 de iugăre,105 dețineau fiecare peste 10 iugăre …..” .

Orban Balazs ,renumit istoric al curții regale Ungare, între 1845-1847 vizitează întreg ținutul secuiesc al Ardealului, notând în culegerea sa lucruri foarte interesante despre satul nostru. Ajuns în Samșud, notează următoarele lucruri „…am ajuns în cel mai frumos sat din acest ținut. Dacă castelul contelui ar fi la marginea unui lac, Samșudul ar fi o mică Veneție.” Tot Orban ,îl menționează ca stăpânitor al satului pe contele Rhedei Ferencz de a cărui nume se leagă două  întâmplări interesante. Prima face referire la modul în care comunitatea reformată a reușit construirea unei noi biserici. Vechea biserică reformată era amplasată pe terenul donat de conte, în favoarea bisericii, lucru de altfel normal la acea vreme. Cu toate acestea, contele, într-un gest de furie, într-o duminică blochează accesul credincioșilor reformați la biserică și chiar face uz de armă sub pretextul apărării proprietății sale. Conflictul a fost aplanat de parohul reformat care, în urma negocierilor cu fiul contelui, obține promisiunea construirii unei noi biserici, promisiune materializată în 1847. Cea de a doua menționare a contelui Rhedei îl prezintă ca pe un om excentric ce pierde întreaga avere (castel, domenii, pământuri, slujitori) la jocuri de cărți, în favoarea lui Bethleem Istvan, tatăl viitorului prim-ministru al Ungariei, lăsându-și familia în sărăcie.

La 1770, din ordinul principesei Maria-Tereza, în Șincai se ridică biserica romano-catolică împreună cu casa parohială, primele construcții de cărămidă din acest sat. Biserica, construită în stilul barocului târziu, este de o frumusețe extraordinară și chiar este declarată ca fiind monument istoric în anul 1988, când a și fost renovată.

Cu nouă ani înainte, în 1761, românii din sat încep să fie trecuți prin focurile istoriei. Trecuți la uniație, marea majoritate din ei, simt repercusiunile răscoalei lui Sofronie, când trupele generalului Buckow intră în sat și rad de pe fața pământului mănăstirea ortodoxă care era în apropierea satului. De aici istoria se arată a fi „zgârcită” cu documente referitoare la evoluția social economică a acestei localități dar, nu lipsite de importanță, sunt mărturiile vârstnicilor care, nu cu puțin patos, ne-au dat mărturii interesante despre perioada interbelică și cu multă durere au marturisit despre  tăvălugul comunist care, a lăsat în urmă un sat obosit, un sat despuiat de frumusețea descrierilor istorice dar care acum se luptă pentru redobândirea unei identități culturale și economice în peisajul social al Câmpiei Ardelene.

2.Parohia greco-catolică

Parohie veche, Șincaiul este pomenit cu datele cele mai multe în șematismul anului 1900, când, printre alte date, este pomenită parohia noastră ca existând de pe timpul conscripției episcopului Inochentie Micu Klein din 1733, parohie trecută la uniație, având 240 de suflete de confesiune greco-catolică, casă parohială și biserică, preot fiind popa Gavrilă. Aceste date cuprinse în șematism, vin în contradicție cu studiul „Statistica românilor ardeleni din anii 1760-1762 ”realizat de Dr.Virgil Ciobanu și care ne dă următoarele date: la Șamșud în anii 1760-1762 erau 2 preoți uniți și 13 familii unite, 310 suflete ortodoxe și o biserică ortodoxă. În 1865 apare la Blaj Șematismul Bisericii în care, parohia noastră, apare ca fiind din timpul conscripției Inochentie Micu și că din 1788  existau în această parohie 795 de suflete de confesiune greco-catolică și în minoritate alte confesiuni. Același șematism mai menționează că exista o biserică de lemn ridicată în cinstea Sf.Grigore Teologul, edificată la 1800, o casă parohială de lemn și o școală din lemn pe care o frecventau 95 de elevi.

Revenind la șematismul din 1900 mai aflăm că parohia noastră s-a îmbogățit, în acel an, cu o casă parohială din piatră, că școala era frecventată de 136 de băieți și 128 de fete și că la școala de repetiție erau 38 de băieți și 43 de fete. Paroh era Mihail Pop Lupu, învățător era Valeriu Căliman, cantor Gregoriu Boroș și primar Grigore Iosub. În parohia mamă exista un număr de 1105 suflete de confesiune greco-catolică, 181 romano-catolici, 800 reformați, 18 unitarieni și 8 izraeliți.

Cel mai recent șematism, din 1932, menționează la pagina 145, că preot era Mihail Pop Lupu, protopop onorar,curator Petru Soțan Irimie și cantor Ioan Mădărășan. Școala era frecventată de 112 elevi și ca o noutate era în construcție o biserică de piatră ce avea să fie sfințită în 1938, în 31 ianuarie, purtând hramul Sf.Grigore Teologul. Ca mărturie a construirii bisericii, enoriașii au amplasat în biserică, pe peretele sudic al pronaosului  o placă memorială a tuturor acelora ce au pus umărul la ridicarea bisericii și care a adus, în timp, multe pricini de mânie a credincioșilor cu preoții ortodocși care au slujit și slujesc acum în biserica noastră.

Decretul 358 din decembrie 1948, găsește parohia noastră într-o situație delicată. Venerabilul preot protopop onorar Mihail Pop Lupu, prea bolnav și bătrân pentru a mai putea sluji, cere ajutorul Mitropoliei Blajului care, considerând de bună cuviință, trimite alături de venerabilul preot pe Pop Lupu Coriolan, fiul părintelui Mihail, care alături de tatăl său slujește timp de un an parohia noastră. Securitatea statului intervine în mod brutal foțându-l pe tânărul preot să se refugieze în Șincai-Fânațe iar apoi, conform mărturiilor bunilor noștri credincioși, imigrează în Statele Unite ale Americii unde se stabilește definitiv. Venerabilul său tată moare în același an și este îngropat în cimitirul comunal unde, din semn de respect pentru un asemenea înaintaș, slujim la mormântul său parastasele pentru cei adormiți în Domnul.

Cu toate că statul ateu a oprit prin lege slujirea noastră în biserici, slujirile au continuat în casele credincioșilor. Botezuri, cununii, liturghii toate slujite pe ascuns, cu pături pe geamuri, de către preoți ca parintele Mera, părintele Pol și mai târziu de părintele Vasile Gherman au întreținut focul spiritual în sufletele credincioșilor noștri. O dată cu revoluția din 1989 și cu intrarea în legalitate a bisericii noastre, parohia Șincai a fost administrată de părintele Comes Ovidiu, părintele Comes Virgil, din 1994 până în 1998 a fost administrată de părintele Sita Claudiu și din 1998 și până în prezent, parohia e administrată de subsemnatul, preot Gabor Balint Gabriel.