Istoric

Unirea românilor ardeleni cu Biserica Romei va cunoaşte un drum sinuos pe întreg parcursul secolului al XVIII-lea, însă cu urmări majore asupra dezvoltării ulterioare. Din perspectivă cultural-naţională, pentru românii transilvăneni actul de unire cu Biserica Romei reprezintă cel mai important eveniment al secolului al XVIII-lea. Unirea religioasă, potrivit istoricului Keith Hitchins, avea să influenţeze istoria românilor transilvăneni pe căi neprevăzute de nici unul din autorii săi.[1] Odată cu tratativele de unire, purtate de episcopul Atanasie Anghel, și prin A doua diplomă a unirii s-au făcut primii pași în proiectul național de emancipare a românilor din Transilvania.

                 În privința înființării Protopopiatului Mureș nu cunoaștem precis data, știm doar că inițial protopopiatul a avut sediul la Ungheni.

 Concret, în privința românilor din Mureș, Conscripția fiscală din 1614, efectuată din

ordinul principelui Gabriel Bethlen, consemnează la nivelul scaunului Mureș 3760 de familii, din care 194 erau familii de români[2]. La 1699, românii ardeleni au fost consultați dacă doresc să treacă la Biserica Greco-Catolică. Conform declarațiilor cuprinse în procesele verbale, în scaunul Mureș s-au prezentat în fața comisiei 253 de capi de familie de români din 31 de sate, în frunte cu opt preoți.  Din liste lipsesc satele de pe Valea Superioară a Târnavei Mici. Se estimează, ca urmare, că în scaunul Mureș  erau circa 320 de familii,  ceea ce, înmulțit cu cifra 5,  ar reprezenta circa 1600 de români. Preoți erau consemnați la Bozed, Morești, Bărdești, Voiniceni, Pănet și Oroiul Secuiesc, Sângeorgiu de Mureș, Lăureni, Sângeorgiu de Pădure și Sărățeni. Românii reprezentau 10% din totalul populației scaunului, iar la sfârșitul secolului al XVIII-lea ajung la 26-28 %; cu mențiunea că românii erau consemnați în toate satele.

Cu toate că oficial toate parohiile ortodoxe au trecut la Unire, Conscripția din 1733 semnalează existența unui număr însemnat de parohii neunite (ortodoxe). Pe întreg secolul al XVIII-lea au existat multe treceri de la o biserică la alta, cu momente tensionate la mijlocul secolului, cu conflicte violente pentru preluarea bisericilor, mai ales acolo unde era o singură biserică. În 1762, Maria Teresa, prin Patenta din 6 noiembrie, a recunoscut existența unei biserici neunite în Transilvania, fapt ce a dus în câțiva ani la o stabilizare confesională la românii din Transilvania.

Potrivit conscripției din 1762, în scaunul Mureș existau 60 de preoți greco-catolici, 23 de biserici și 575 de familii de uniți[3]. Numărul parohiilor a crescut de la 24 în 1762, la 32 la 1779 și la 37 în 1831. În Târgu Mureș, potrivit Conscripției lui Inochentie Micu Klein, din 1733, erau 60 de familii unite, de rit greco-catolic, ceea ce înseamnă, înmulțit cu cinci, potrivit formulei de calcul demografic, că erau circa 300 de români[4]. În 1762 erau 56 de familii unite și 39 de familii neunite[5], ceea ce înseamnă circa 475 de persoane. În Târgu Mureș, românii erau concentrați în  partea de sus a orașului, în actualele străzi Andrei Șaguna, Toplița, Avram Iancu, Bulevardul Cetății. În această zonă s-a ridicat și prima biserică, din lemn, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”. La 20 februarie 1850, după mai multe intervenții ale iezuitului Balogh Iosif, românii au obținut loc pentru ridicarea unei biserici, cu contribuția comerciantului Andrei Grecu.  Ridicată ca biserică greco-neunită, cu timpul, crescând numărul uniților în oraș, biserica  a trecut la greco-catolici. În 1780 biserica a ars din temelii. În anii 1793-1794,  Ioan Bob, fostul protopop de Târgu Mureș, a ridicat „Biserica de Piatră”.

În istoriografie se discută mult despre începuturile protopopiatelor din scaunul Mureș (numite arhidiaconate sau districte). Augustin Bunea în Șematismul de la 1900 spune că la 1733 în scaunul Mureș erau patru protopopiate: Râciu, Cerghid Săcalu și Nirașteu (Ungheni). Protopopiatul Ungheni  cuprindea parohiile „Moros-Osorhei” (Târgu Mureș), Ungheni, Iobăgeni, Lăureni, Păsăreni, Ernei, Corunca, Sângeorgiu de Mureș, Moșuni, Poenița și Cinta, Râciu, Cerghid și Bărboși. Istoricul și canonicul Bunea presupune că protopopiatul Mureșului s-a înființat între anii 1733-1739, la sinodul eparhial din 25 mai 1739 luând  parte și Gabriel arhiadiaconus Morosiensis[6].

La jumătatea secolului al XVIII-lea era protopop  Francisc Orha, numele său regăsindu-se în toate documentele legate de conflictele religioase din anii ’60 ai secolului al XVIII-lea.

 În 1762 era preot și protopop George Maior, tatăl învățatului iluminist Petru Maior, care era și protopop al Giurgeului. La 1762 s-a retras la Căpușul de Câmpie, ca protopop al Iclandului Mare. Dar, în 1766, consiliul orașului Târgu Mureș, într-un memoriu trimis episcopului de la Blaj, îl ruga să dea poruncă protopopului  G. Maior să introducă pe Popa Gheorghe din Corunca ca preot la Bărdești[7]. În 1779, protopopul George Maior primea 11,40 de florini de la un diacon din Band, iar preotul din Oroi îi oferea un cal pentru scutirea de sarcini publice. Documentele sunt destul de confuze în privința persoanei protopopului. A fost o perioada grea pentru Biserica Greco-Catolică datorită activității preotului Popa Tunsu (Ioan Piuariu) din Sad în favoarea trecerii românilor la religia ortodoxă. În 1773, îngrijorat de impactul îndemnurilor preotului din Sad, episcopul Petru Pavel Aron a vizitat de două ori în anul 1863 scaunul Mureș, la 19 mai celebrând liturghia la Târgu Mureș[8].

 Între anii 1763 și 1779 a fost preot și presupus protopop Vasile Popa.

 Între 1779-1782 a fost protopop viitorul episcop Ioan Bob, originar din Ormani, județul Cluj, cu studii al Universitatea Trnava (Tirnavia), din Slovacia de astăzi, fost profesor de sintaxă la Blaj. Târgu Mureșul devine un important centru al Bisericii Unite, dar și un loc al multor frământări confesionale, cu treceri frecvente de la o confesiune la alta, Petru Maior, protopop de Gurghiu fiind trimis de episcopul Bob să aplaneze conflictele, să descurajeze trecerea uniților la ortodoxie.

După numirea lui Bob ca episcop, funcția de protopop a fost deținută de Demetriu Caian, până la 1784, când a  fost mutat la Blaj ca administrator al domeniilor episcopale. Demetriu Caian era absolvent al Colegiului „Sancta Barbara” de la Viena, a fost director al tipografiei Blajului, protopop de Blaj, profesor de teologie morală la Seminarul Teologic și canonic

 După plecarea lui Demetriu Caian, episcopul îl numește protopop pe Ștefan Anghel din Ighiu. La 1793 era protopop Alexandru Tobias, i-a urmat Popa Iovan, prieten cu Gheorghe Șincai[9]. 

Protopopiatul propriu-zis al Târgu Mureșului s-a înființat la 1805.

Procesele verbale ale parohiei greco-catolice din Târgu Mureș din anii 1801-1869[10] consemnează protopopii Târgu Mureșului, începând cu anul 1801: Ioanu Radu (1801-1809), Ioan Sinte ( 1809-1918), George Bobb (1818-1825), Ioan Man (1825-1826), Efrem Petruțiu / Petrutza Ephremus, din Ponorel, jud. Alba, cu studii la Blaj între anii 1818-1821[11], protopop între anii 1826-1831, Teodor Călugăru (1831-1833). Din păcate, documentele cunoscute ne oferă puține date biografice despre protopopii amintiți.  

 Mai multe date despre biografia protopopilor avem din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Între anii 1833-1855 a fost protopop al Târgu Mureșului Elie Farago[12], născut în 1804, cu studii de teologie la Blaj între anii 1823-1826, hirotonit în anul 1828. A fost profesor la Liceul din Blaj, apoi preot și protopop la Târgu Mureș. Timp de  șase ani, între 1854-1860, a fost rector al Seminarului din Blaj[13]. În ultimii 20 de ani ai vieții s-a retras ca paroh și protopop în Vereșmort (azi Unirea), jud. Alba.

 După Farago, scaunul de protopop a fost ocupat de Josifu H. Nyulași, din Milaș, jud. Bistrița-Năsăud, unde s-a născut la 1797. A urmat studii  de teologie la Blaj între anii1818-1821, fiind hirotonit în anul 1821[14]. A fost profesor de gramatică la Liceul din  Blaj, între anii 1822-1823, preot în Milaş, între anii 1823-1846, și, în același timp, viceprotopop la Fărăgău. Între anii 1846-1854 a fost preot la Săcărâmb, jud. Hunedoara, și protopop al Bobâlnei, de la 1854 la 1868 fiind preot și viceprotopop, apoi protopop până la 1873 la Târgu Mureș[15].

Iosif Hossu Nyulași a  aparținut unei dinastii de preoți și ierarhi de Milaș, dintre care îi amintim pe Ioan Hossu care a fost protopop al Cojocnei, fiul său, Ioan Hossu a fost profesor  și canonic la Blaj. Iosif Hossu, din Milaș, unde s-a născut în 1825, a studiat teologia la Blaj, apoi a fost profesor, între anii 1847-1848. După revoluție s-a afirmat în viața politică, în 1865 ajungând deputat în Dieta de la Cluj, în 1867 consilier la Ministerul de Interne de la Budapesta, între anii 1870-1876 a fost vicepreședinte al Curții de Conturi.

 Fiul lui Iosif Hossu Nyulași, Basiliu Hossu  a fost paroh și protopop de Mureș între anii 1873-1899. S-a născut laMilaș, în 1831, fiind hirotonit în 1856. S-a stins din viață la 30 aprilie 1899, la vârsta de 68 de ani, după 43 de ani de preoție, fiind înmormântat în cimitirul de la Biserica de Piatră. La înmormântare a pontificat canonicul mitropolitan Augustin Bunea, marele istoric al Blajului. Soția protopopului, Maria Hossu, născută Sebeni, a lăsat prin testament suma de 3 000 de coroane pentru Fundația „Vasiliu și Maria Hossu”, care aduceau parohiei Târgu Mureș un venit anual de 981 de coroane[16]. Vasile Hossu, fiul protopopului de Mureș, după studii la Târgu Mureș, la Reghin și Roma, unde a obținut doctoratul în filosofie și teologie, a fost profesor la Blaj, din 1903 episcop de Lugoj, iar din 1911 episcop de Gherla. A murit de tânăr, în 1916, la vârsta de 50 de ani. În 1917,  împăratul Carol l-a  numit episcop de Gherla pe  Iuliu Hossu, din aceeași familie Hossu de Milaș. 

  Timp de un an,  între anii 1899-1900, protopop a fost Vasiliu Saltelechi, din Mădăraș, județul Mureș, unde s-a născut în 28 iunie 1846, într-o familie de agricultori. A urmat studii gimnaziale și apoi de teologie la Blaj. Hirotinit în 1874, a fost numit preot la Imper în județul Harghita, apoi, în  1875, la Bărdești. Probabil în calitate de paroh și vice-protopop onorar la Bărdești  a administrat pentru scurt timp și Protopopiatul Târgu Mureș.

 În primii ani ai secolului al XX-lea protopop al Mureșului a fost Iosif Vancea de Buteasa. Era din Vășad,  județul Bihor, unde s-a născut la 15 sept.1847, din părinți agricultori.  A urmat studii gimnaziale la Gimnaziul Romano-Catolic din Oradea și la Gimnaziul Greco-Catolic din Beiuş, iar studiile de teologie la Seminarul Teologic de la Ungvár (Ujgorod) în 1868-1869, apoi la Seminarul Central de la Blaj  din 1869 la 1872. A fost  hirotonit în 1873, fiind  numit  preot la  Galda de Jos,  județul Alba, apoi la Mănărade, jud. Alba. Castelan mitropolitan, protopop de Cojocna, jud. Cluj,  a fost protopop la Târgu Mureş  din 1900 până în 1909.

În timpul lui Vancea protopopiatul Mureșului avea următoarele parohii: Adrian, Band, Bărdești, Ceuașul  de Câmpie, Sântioana de Mureș,  Ernei, Roteni, Hărțău, Crăciunești, Sânișor,  Herghelia,  Târgu Mureș, Mădăraș,  Ungheni, Săbed, Sântana de Mureș, Șamșud (Gheorghe Șincai), Șardul Nirajului, Laureni, Troița, Tirimia Mare, Tirimioara, Oroi (Oroiul de Câmpie), Oroiul Secuiesc (azi contopit cu Oroi) și Vaidacuta. În total, erau 26 de parohii și 60 de filii, cu 14 parohi, cu 4 biserici de piatră, 36 de lemn, 2 case parohiale de piatră și 27 de lemn. În total, în Protopopiatul Târgu Mureș erau 14 020 de credincioși, 2 341 de elevi, care urmau școala în 20 de clădiri, toate din lemn. Funcția de protopop era deținută de Vasiliu Saltelechi, iar din Forul bisericesc făceau parte preoții Iosif Vancea, protopop, Vasiliu Saltelechi, viceprotopop, paroh în Bărdești, Petre Suciu, paroh în Săbed, Filip Pop, paroh în Band, Demetriu Căliman, paroh în Ceuașul de Câmpie, Vasiliu Tătar, paroh în Sânișor, și Ioan Florian paroh  în Mădăraș[17].

Protopopului Vancea i-a urmat Iuliu Nistor[18], din Pişcolt, județul Satu Mare, unde s-a născut la 10 iulie 1859, în familia preotului Grigore Nistor. A urmat studii la Gimnaziul Romano-Catolic din Oradea și la Gimnaziul Greco-Catolic de la Beiuş, iar studii de teologie la Seminarul Romano-Catolic din Oradea (1879-1880) și la  Seminarul Greco-Catolic de la  Ungvár (azi Ujgorod, în Ucraina), între anii 1880-1882. În anul universitar 1882/1883 a studiat la Blaj, fiind hirotonit la 29 august 1886, de către arhiepiscopul Vancea. Inițial, după încheierea studiilor, a fost numit funcţionar la Cancelaria  mitropolitană. Din anul 1894 a ocupat funcția de capelan la Blaj. A fost și castelan la Veza şi Blaj, preot la Mediaş, jud. Sibiu, din 1891 revizor la Escatoratul arhidiecesan. A fost desemnat preot și protopop al Târgu Mureșului într-o perioada foarte grea pentru comunitatea greco-catolică din Secuime și din nord-vestul Transilvaniei[19]. În 1884, protopopul Gurghiului, Gavril Ciobotariu, informa Consistoriul de la Blaj că în bisericile din Secuime se introduc cărți liturgice în limba maghiară. Mitropolitul Vancea a cerut protopopului Ciubotariu să-i transmită acele cărți la Blaj și să poarte discret discuții cu preoții care s-au făcut vinovați de introducerea cărților în limba maghiară. Pe moment, vigilența autorităților bisericești a descurajat politica de maghiarizare. Însă, în 1898, la Budapesta s-a creat o comisie specială destinată introducerii limbii maghiare în bisericile greco-catolice din Secuime. În 1912, autoritățile de la Budapesta au intervenit la Roma, solicitând înființarea unei episcopii pentru românii din Secuime. În replică, s-a produs mobilizarea întregii comunități greco-catolice și a liderilor politici români din Transilvania. Consistoriul din Blaj a convocat pentru ziua de 17 februarie o conferință la care au fost invitați protopopii din scaunele Ciuc, Odorhei, Mureș și Trei Scaune. La conferință au participat și oamenii politici George Pop de Băsești și Iuliu Maniu. S-a redactat un protest, scris de Elie Câmpeanu, fiind trimis la Roma prin intermediul nunțiului  de la Viena. Protestul a stârnit reacția autorităților împotriva protopopilor români. În speranța descurajării inițiativei guvernului și înaltei ierarhii catolice de la Budapesta, în luna mai 1912 s-a ținut o grandioasă adunare de protest la Alba Iulia, iar în luna august o consfătuire la Reghin, în casa avocatului Dr. Ioan Harșia, la care au participat delegații Blajului, Iuliu Maniu și Ștefan Roșianu, și protopopul Giurgeului, Elie Câmpeanu. Într-o scrisoare trimisă lui Elie Câmpeanu, protopopul de Târgu Mureș, Iuliu Nistor îi mărturisea suferința pe care i-a produs-o hotărârea autorităților de a înființa Episcopia de la Hajdudorog, oraș aflat în nord-estul Ungariei. Cu toată rezistența înalților ierarhi și a elitei politice românești, conducerea Bisericii Romano-Catolice Maghiare a obținut de la papa Pius al X-lea Bulla Cristi Fidelis, prin care se recunoștea Episcopia Greco-Catolică de Hajdudorg, subordonată Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Esztergom. Noii episcopii i-au fost atașate 35 de parohii și 269 de filii de la Arhiepiscopia de Făgăraș și Alba Iulia, situate  mai ales în protopopiatele din Mureș, Giurgeu, Odorhei și Trei Scaune. Parohiile din Secuime fiind prea îndepărtate de Hajdudorog, s-au constituit într-o unitate administrativă aparte, în așa-numitul Vicariat al Secuimii, cu sediul la Târgu Mureș, condus de preotul renegat, Huban. Protopop a rămas în continuare tot Iuliu Nistor. Dar, în 1916, după intrarea armatei române în Transilvania, protopopul Nistor a fost deportat la Sopron în Ungaria. După război, afectat de experiențele prin care a trecut, nu s-a mai întors la Târgu Mureș.

Pentru Biserica Greco-Catolică perioada interbelică s-a identificat cu viața protopopului Elie Câmpeanu. Era născut la Goreni, jud. Mureș, la 12 iulie 1859, într-o familie de țărani[20]. A studiat la Gimnaziul din Blaj, acolo urmând și studii de teologie, pe care le-a încheiat cu calificativul „eminent”. A fost numit învățător, apoi preot la Subcetate, județul Harghita. În 1898 a fost numit viceprotopop al Districtului Giurgelui, în 1908 protopop de Giurgeu. În anul 1912, când autoritățile de la Budapesta au ințiat proiectul de creare a Episcopiei de la Hajdúdorog, Elie Campeanu a redactat protestul trimis la Scaunul Apostolic de la Roma. A participat și la adunarea de protest de la Alba Iulia din  luna mai 1912, redactând un protest energic la adresa autorităților: Protestăm energic împotriva acestui atac ilegal  atât din punct de vedere bisericesc cât și politic și declarăm că vom denega supunerea atât bisericească cât și civilă față de conducerea acestui episcopat[21]. După izbucnirea Marelui război, Elie Câmpeanu s-a refugiat cu familia în Moldova, punându-se la dispoziția armatei române, implicîndu-se în organizarea unor spitale. În 1918 s-a întors la Gheorgheni, în 1919 -1920 a funcționând ca profesor.

 În 1921, prin Decretul 3676 din 27 august 1921 emis de arhiepiscopul de Alba Iulia, Vasile Suciu, a fost numit protopop al Districtului Mureș[22]. În timpul guvernului condus de Nicolae Iorga, 18 aprilie 1931-31 mai 1932, a fost ales deputat în Parlamentul României, pentru o perioadă deținând și funcția de prefect de Hunedoara.

 Protopopiatul Târgu Mureș, reorganizat și întregit după 1918, cuprindea următoarele parohii: Band, Bărdești, Bolintineni, Ceuașul de Câmpie, Chinari, Crăciunești, Ernei, Glodeni, Hărțău, Ivănești, Lăureni, Miercurea Nirajului, Poenița, Oroiu, Oroiul de Câmpie, Păsăreni, Roteni, Sângeorgiul de Mureș, Șardul Nirajului, Șăușa, Târgu Mureș I, Târgu Mureș II, Târgu Mureș III, Tirimia, Troița, Ungheni, Vaidacuta și Voiniceni: În total erau 33 de parohii și 73 de filii, toate, cu excepția parohiei Vaidacuta, erau cuprinse în Județul Mureș-Turda. 

În timpul lui Elie Câmpeanu în  Districtul protopopesc Mureș s-au ridicat 44 de biserici, prin contribuția enoriașilor, prin subvenții, inclusiv de la românii din SUA. Corolarul întregii activități a fost ridicarea Catedralei Mici, copie la scară redusă a Basilicii Sf. Petru de la Roma, simbolul latinității poporului român. Ridicarea ei era impusă de creșterea numărului de enoriași. În 1925 erau 6 265 de credincioși greco-catolici, vechea biserică devenind neîncăpătoare.

Începută în anul 1927, catedrala  a fost sfințită  în 9  septembrie 1936.  A fost ridicată prin contribuția credincioșilor, prin subscripții publice, donații, prin contribuții de la stat, de la primăria orașului, inclusiv de la Vatican. După estimările din epocă, suma pentru construirea Catedralei Mici s-a ridicat  la 12 500 000 lei[23]. După nouă ani de la sfințirea temeliei, în zilele de 8 și 9 septembrie 1936 a avut loc ceremonia de sfințire a Catedralei, eveniment la care au participat mitropolitul Alexandru Nicolescu și ministrul Valer Pop, din partea guvernului. În cuvântul adresat, exprimându-și bucuria de a participa la sfințirea catedralei, Valer Pop remarca importanța momentului: Are însemnătate din punct de vedere creștinesc și românesc, în acest oraș, unde elementul românesc era izgonit la periferie, astăzi ocupă centrul, prin ridicarea  a două biserici naționale, născute din armonie și înțelegere bună[24].

Ctitor de biserici, militant politic pentru drepturile românilor, Elie Câmpeanu a fost și un mare cărturar. A contribuit cu articole la editarea Enciclopediei Române, coordonată de Corneliu Diaconovich. A publicat importante studii despre viața românilor din Secuime, despre vechile tipărituri românești, despre datinile și viața culturală a românilor din scaunele secuiești. Dintre acestea amintim: Limba română și datinile religioase de Crăciun la Secuii din Ciuc și în traiul zilnic al poporului secuiesc, publicat în  Revista istorică, Reprivire istorică asupra vieții românilor din Târgu Mureș, în gazeta ASTRA, Studiu despre viața culturală a Românilor din Săcuime, în revista Progres și Cultură, Românii în Secuime, în Gazeta Mureșului.

La 21 iulie 1937, Elie Câmpeanu a trecut la cele veșnice, condus pe ultimul drum de peste 3 000 de oameni. Ioan Runcu, la câteva zile de la moartea protopopului, scria în revista Progres și cultură că: S-a stins de curând încă o făclie a românismului de pe aceste plaiuri[25].

 Comunitatea greco-catolică din Mureș a avut șansa ca succesorul lui Elie Câmpeanu în scaunul protopopesc să fie Iosif Pop. Originar din Ocna Dejului, județul Cluj, unde s-a născut la  10 noiembrie 1896, dintr-o într-o familie de preoți. A studiat la Gimnaziul de Stat din Dej, teologia la Gherla, Oradea și la Facultatea de Teologie a Universității din Budapesta, ca intern în Seminarul Central. În 1920 s-a înscris pentru un an la Facultatea de Științe a Universității din Cluj. A fost hirotonit la 28 octombrie 1923 de către mitropolitul Vasile Suciu. Inițial, după terminarea studiilor, a fost profesor la Liceul de Băieți din Baia Mare, apoi profesor la Liceul de Baieți „Sf. Vasile” din Blaj. Din anul 1924 a fost paroh la Galtiu, în Alba,  iar din 1938  protopop al Târgu Mureșului, după moartea lui Elie Câmpeanu. După Dictatul de la Viena a fost numit vicar arhiepiscopal pentru județele Mureș, Ciuc, Odorhei și Trei Scaune, în care trăiau circa      80 000-100 000 de credincioși greco-catolici. În 1943 a fost distins cu titlul de canonic onorar. A trăit drama cedării Ardealului de Nord, a instaurarea autorităților de ocupație și părăsirea orașului de numeroși români sau convertirea la altă religie, catolică sau reformată.

Odată cu instalarea guvernului Groza, la 6 martie 1945 a început calvarul Bisericii Greco-Catolice, după un scenariu scris la Moscova.

În presa controlată de Partidul Comunist se publică articole în care se vorbea despre unitatea de credinţă religioasă dintre poporul român şi cel rus. În alte articole se înteţea campania împotriva Bisericii Unite. Prima lovitură s-a dat Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, în cadrul unui „sobor” care s-a ţinut în zilele de 8-10 martie 1946, la Lwow (Lemberg), în care s-a hotărât să fie primiţi întru credinţa pravoslavnică fraţii care au rătăcit 350 de ani, greco-catolicii ucraineni.

În anul 1948 scenariul aplicat în Ucraina s-a transferat în România. La 19 iulie 1948 în Monitorul Oficial s-a publicat Decretul Lege nr. 151 prin care se denunţa Concordatul cu Sfântul Scaun, încheiat la 10 mai 1927, şi se abroga legea din 12 iunie 1929 prin care a fost ratificat. Prin denunţarea Concordatului, întreaga comunitate greco-catolică şi catolică din România era astfel izolată şi pusă la dispoziţia autorităţii comuniste. La 4 august 1948 s-a dat Legea pentru regimul general al Cultelor, care în articolul 40 prevede că nici un cult religios şi nici un reprezentant al unui cult nu va putea întreţine legături cu culte religioase, instituţii sau persoane oficiale în afară de teritoriul ţării decât numai cu aprobarea Ministerului Cultelor şi prin intermediul Ministerului de Externe. Era foarte clară interzicerea jurisdicţiei Sfântului Scaun şi a oricărei legături cu Roma[26]. Prin decretul guvernamental publicat în Monitorul oficial din 3 septembrie 1948, a fost depus Episcopul Dr. Ioan Suciu, Administratorul Apostolic a Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul în Blaj şi au fost suprimate salariile preoţilor uniţi. Preoţii greco-catolici au fost invitați apoi la Cluj, la o adunare, pentru a discuta problema trecerii la ortodoxie. Cu toată opoziţia Episcopului Iuliu Hossu, adunarea s-a ţinut la 1 octombrie 1948, în sala de gimnastică a Liceului „George Bariţiu”, cu participarea a 38 de protopopi (exact câţi protopopi au semnat actul de unire cu Roma la 1698). Adunarea a hotărât reîntregirea fără condiţii a Bisericii Româneşti, „dezbinată” la 1700. Participanţii au semnat „Proclamaţia” de trecere la ortodoxie şi „Apelul” către credincioşii români uniţi din Ardeal, să urmeze pilda lor şi să se întoarcă la Biserica Ortodoxă[27]. 

La 1 decembrie 1948, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, în temeiul articolului 44, pct. 2 şi art. 45 din Constituţia Republicii Populare Române, a emis Decretul nr. 358 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, prin care, de fapt, Biserica Greco-Catolică era desfiinţată.

În 1949, printr-o adresă a Direcţiei Generale a Securităţii Poporului către Despărţământul Gospodăresc, se solicita interzicerea menţionării în actele de stare civilă a confesiunii greco-catolice[28]. În acel moment, al desfiinţării sale, Biserica Greco-Catolică avea circa 2 milioane de credincioşi, cuprinşi în 1900 de parohii şi circa 1000 de filii, cu 1900 de biserici, deservite de 1835 de preoţi, 9 ordine călugăreşti cu 28 de case, 424 de călugări şi călugăriţe, 20 de şcoli liceale pentru băieţi cu 3352 de internişti, 14 licee de fete cu 2800 de interniste, 4 azile şi orfelinate, 6 tipografii ce imprimau 20 de reviste săptămânale şi lunare în circa 250 000 de exemplare[29].

Blajul, ca centru spiritual şi cultural, îşi încheia istoria. În anul 1948  totul  a luat  sfârșit, s-au închis școlile și Academia Teologică de la Blaj, au fost interzise ordinele călugărești, Biserica Unită a fost lichidată, preoților li s-a interzis pastorația în religia în care au fost hirotoniți.

 Protopopul de Mureș a refuzat să abandoneze Biserica și credincioșii greco-catolici, transformând Târgu Mureșul într-un centru de rezistență, alături de Reghin, Moișa, Băița, Teleac, Frunzeni, Luduș și, mai ales, de Blaj. În documentele Securității, preoții erau acuzați că fac parte din „Vicariatul Clandestin”, membri ai „organizației contrarevoluționare catolice, de spionaj în favoarea puterilor imperialiste din Apus”[30].  Datorită opoziției față de unificarea dictată de statul comunist, părintele Iosif Pop a fost judecat și condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare. Procesul s-a ținut la Cluj în aprilie 1949.

 În perioada anchetei, la Târgu Mureș, a fost desemnat protopop interimar, în clandestinitate, Ioan Dredețeanu. Era din Filipișul Mic, județul Mureș, unde s-a născut în 8 februarie 1883. După absolvirea cursurilor de Teologie la Blaj, a fost numit preot la Ceuașul de Câmpie, apoi la Socolul de Câmpie, din 1925 la Târgu Mureș. A fost pensionat în 1948. Dar, în 1950, Securitatea din Cluj era informată că Dredețeanu „ține zilnic liturghii, la care participă mulți credincioși din oraș și împrejurimi”[31].

 După lungul și chinuitorul proces, Iosif Pop s-a întors la Târgu Mureș, continuând activitatea în clandestinitate. În 1952 a fost condamnat în procesul „lotului de la Târgu Mureș”, în „Procesul din Vinerea Mare,  la 5 ani închisoare corecționară. Inițial a fost dus la penitenciarul din Cluj, apoi la Jilava, unde a stat până în 5 mai 1952, când a fost transferat la Aiud. La 13 martie 1954 a fost mutat la Baia Sprie, iar în vara aceluiași an la Gherla. În decembrie a fost transferat la Lugoj, fiind eliberat în 24 septembrie 1955. Întreaga experiență, umilitoarea experiență, părintele protopop a relatat-o în memoriile sale, publicate anul 2004, Credință și apostolat. Memorii[32]. În lotul de la Târgu Mureș a fost condamnat și preotul Ioan Dredețeanu, eliberat din penitenciarul de la Aiud în 1952. În total, „grupul de la Târgu Mureș” a cuprins 19 persoane, condamnate între 1 și 7 ani pentru instigare. Alături de Iosif Pop și Ioan Dredețeanu,  au fost condamnați preoții Alexandru Circa, Virgil Bretfelean, Teodor Miclea, Simion Pop, Ștefan Ștef, Iosif Cherecheș, Remus Păcurariu, Mihai Crișan, Ion Țălnariu, Iuliu Busoi, Ioan Șerban, Ștefan Manciulea, Teodor Racovițan, Ioan Crăciun, teologul Iacob Maier și Felicia Popa, fiica protopopului Ariton Popa de la Reghin.  Augustin Giurgiu și Ioan Roșca au fost condamnați în contumacie.

 După eliberarea din detenție, Iosif Pop fost vânzător la „Plafar” Târgu Mureș, apoi casier la magazinul de plante medicinale. A murit la 19 octombrie 1986.

Printr-un adevărat miracol, Biserica Greco-Catolică a supraviețuit, suportând regimul violent din anii ’50,  povara vieții în  clandestinitate, până la redobândirea libertății de conștiință în 1989. La începutul anilor ’90, în fostul protopopiat al Mureșului s-au înființat 9 parohii greco-catolice la: Ceuaşu de Câmpie, Ivăneşti, Târgu Mureş I, Târgu Mureş II, Târgu Mureş III, Păsăreni, Poieniţa, Sângeorgiul de Mureş și Ungheni. La recensământul din 1992, în municipiul Târgu Mureș erau  4931 greco-catolici. În anul 1995, preotul Petru Moldovan a înființat în cartierul Tudor Vladimirescu parohia Târgu Mureş IV, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

 Administrativ,  istoria protopopiatului s-a reluat cu părintele protopop Liviu Sabău.

Fiu al localității Grebenișului de Câmpie, unde s-a născut la în 8 septembrie 1919, a fost absolvent al Academiei de Teologie de la Blaj, promoția 1942. Ca mulți tineri din generația sa, a plecat după terminarea facultății în război, luptând pe frontul antifascist, sfârșitul marii conflagrații găsindu-l în Munții Tatra. Pentru faptele de vitejie de pe front a fost decorat cu Coroana României în Grad de Cavaler. După o scurtă perioadă, cât a fost pedagog la Colegiul „Alexandru Papiu Ilarian”, pentru viitorul protopop a urmat calvarul vieții împărtășit de majoritatea celor rămași fideli religiei în care s-au născut și au fost botezați. Ca angajat la Banca Națională a peregrinat prin localitățile Braşov, Râciu, Topliţa, Lehliu, Vălenii de Munte, Făgăraş și, în final, la Târgu Mureș,  unde a ocupat funcția de șef la Tezaur. Fidel bisericii Unite, în 1968 a fost hirotonit în clandestinitate de viitorul cardinal, Alexandru Todea, mentorul său spiritual. În anul 1991 este numit protopop şi canonic la Târgu Mureş, participând la opera de refacere a comunității, de recuperare a  bisericilor și a proprietăților Bisericii Greco-Catolice. Inerția autorităților și a multor credincioși a fost mai mare decât se spera. A iniţiat construcţia unui sediu protopopial şi a unei capele, a refăcut o serie de comunități greco-catolice, s-a implicat în crearea Mănăstirii Carmelitane de la Stânceni.  În 2005, ca expresie a devotamentului pentru biserica sa, a primit Crucea Pectorală din partea ÎPSS Lucian Mitropolitul Bisericii Unite (2005). S-a stins din viață la 29 aprilie 2012.

Între anii 2010-2018 protopop al Târgu Mureșului a fost părintele Dan Liviu Fodor. Originar din orașul Aiud, unde s-a născut la 17 august 1970, este  licențiat al Facultății de Teologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 1976, și absolvent al Masteratului „Elite și Construcție Europeană” de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș. Hirotonit în anul 1996, a fost numit preot la Parohia Greco-Catolică nr.2 din Târgu Mureș „Buna Vestire”. După avatarurile căutărilor, a speranțelor, în anul 2010 are bucuria de a putea oferi comunității din Parohia II o Biserică, cu hramul „Buna Vestire”. În același an, 2010, este numit protopop, în postul vacantat prin retragerea părintelui Liviu Sabău. Pentru Protopopiatul Târgu Mureș a fost o perioadă  animată de numeroase evenimente culturale, artistice, expoziții, conferințe, pelerinaje, evenimente care au întărit solidaritatea spirituală a comunității. În paralel cu viața spirituală, în Protopopiatul Târgu Mureș la zestrea, este adevărat modestă, se mai adaugă Biserica de la Ceuașul de Câmpie, se fac cu mari eforturi renovări  și reparații la bisericile și casele parohiale.

În 8 septembrie 2018, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică l-a numit pe părintele Ioan Fărcaș protopop al protopopiatelor Târgu Mureșului și Râciului pentru un mandat de trei ani.

Protopopul Ioan Fărcaș s-a născut  pe 7 septembrie 1970,  la Merişor, în judeţul Mureş. După studii gimnaziale în satul natal și la Moișa, liceale la Târgu Mureș, viitorul protopop s-a înscris la Facultatea de Teologie din Blaj, pe care a absolvit-o în anul 1995. În anii 2006-2007 a urmat studii de masterat  la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Hirotonit la 21 noiembrie 1995, în Capela Arhiereilor din Blaj, a fost numit paroh la Moișa. În anul 1997, după trecerea la cele veşnice a preotului Petru Moldovan, preia responsabilitatea continuării lucrărilor de construire a Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din cartierul „Tudor Vladimirescu” Târgu Mureş.   În 1998 este numit paroh al  Biserici, expresie a recunoașterii contribuției la construirea unuia dintre cele mai reprezentative edificii creștine din oraș. În paralel cu activitatea pastorală, este numit profesor de religie greco-catolică la mai multe şcoli și licee din Târgu Mureș: Colegiul ,,Alexandru Papiu Ilarian”, Liceul „Electromureş”, Gimnaziile ,,George Coşbuc”, ,,Mihai Viteazul” şi ,,Tudor Vladimirescu”. Implicat în viața cetății creștine, a colaborat cu articole la editarea revistei „NOUVELLES” din Lausanne, a  Groupe de soutien à l`Eglise Gréco-Catolique de Roumanie. Din anul 2015 este vicepreşedinte al  Centrului Cultural Jaques Maritain  din Blaj. În anul Centenarului, 2018,  organizează numeroase conferințe prin participarea unor istorici, filologi și teologi, care  în comunicările prezentate au remarcat rolul Bisericii Greco-Catolice,  a elitelor la construcția națiunii moderne la români și la crearea României Mari la 1918. În anul 2020, Părintele Protopop Ioan Fărcaș, a publicat la Editura Gutemberg, volumul Conferințele Centenarului. Pentru buna desfăşurare a oficiilor religioase în cadrul parohiei, a organizat corul mixt, apreciat atât pentru participarea la Sfânta Liturghie, cât şi pentru concertele de colinzi susţinute. De asemenea, se află în curs de realizare proiectul privind înfiinţarea unei  bibliotecii parohiale. Administrator parohial al Parohiei Greco-Catolice Sângeorgiu de Mureș, din 2019, a inițiat construirea unei bisericii pentru comunitatea greco-catolică de la Sângeorz.

La 1 septembrie 2021, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma îi încredințează un nou mandat de protopop, pentru trei ani, până în  anul 2024. 

Prin scurta prezentare a istoriei Protopopiatului Greco-Catolic Târgu Mureș, am dorit să reconstituim o pagină din istoria orașului,  o pagină despre toleranță și despre importanța asumării alterității, despre  îndemnul cristic, să-ți iubești aproapele și să-l tratezi precum tu însuți ai vrea să fii tratat.

                                                                  Prof. Univ. Dr. Cornel Sigmirean