SĂRBĂTORI

============================================================================

„S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume” (Fil 2,8-9).

Această duminică se numeşte „a Floriilor” pentru că în această duminică copiii credincioşi ai lui Israel, după ce au văzut minunea învierii lui Lazăr din Betania, Lazăr cel mort şi îngropat de patru zilei, l-au recunoscut pe Isus ca Mesia şi l-au aclamat cu „Osana” (Doamne, mântuieşte-ne acum) şi cu refrenul „Binecuvântat să fie împăratul care vine în numele Domnului! Pace în cer şi mărire întru cei de sus” (cf. Mt 21,9)!, purtând în mâini ramuri de palmier, ramuri prin care îl recunoşteau ca adevăratul lor rege salvator, dar „rege” care va suferi şi va muri pentru salvarea lor, după cum spuneau profeţii (cf. Is 53,10), iar ramurile de palmier sunt atât simbolul bucuriei (cf. Ps 92,4) cât şi simbolul martiriului.

Învierea lui Lazăr a fost un punct de cotitură, un moment de separare a apelor pentru cei din Israel, un timp de dare pe faţă a sentimentelor faţă de Isus. Cei care aşteptau mântuirea lui Dumnezeu l-au aclamat pe Isus ca rege şi mântuitor al lor, iar potrivnicii mântuirii, aliaţii diavolului şi ai morţi, au ţinut sfat cum să-l dea la moarte pe Isus, voind să împiedice mântuirea lui Israel şi a lumii întregi. Dar tocmai moartea lui Isus avea să fie biruinţa asupra diavolului şi a morţii, avea să fie „otrava” care-i va răpune paşnic pe toţi potrivnicii mântuirii oamenilor.

Episodul Intrării în Ierusalim a lui Isus marchează un moment de răscruce în activitatea Mântuitorului. Isus venea în Cetatea Sfântă ca să anunţe căile păcii (Lc 19,41), să invite la reformă religioasă şi morală (Mt 21,12-13) şi să reveleze identitatea sa de Fiu al lui David, de Mesia (Mt 21,15), de Fiu al lui Dumnezeu (Mt 27,54).

Acest proiect este precedat de un gest pe care Isus Cristos îl înfăptuieşte: urcat pe un măgăruş El intră în Ierusalim în aclamaţiile mulţimii care îl însoţea, Osana, Fiul lui David…! Această scenă şi mai ales aclamaţia mulţimii ne aminteşte de episodul consacrării regale a lui Solomon (fiul lui David) care, după ce a fost desemnat de profetul Natan ca succesor, după consacrarea în templul din Ghihon, s-a îndreptat în aclamaţiile mulţimii către Ierusalim unde urma să fie întronat (1Re 1,1s). Apropierea acestor două pasaje ar sugera faptul că prin gestul său Isus, după ce a fost desemnat drept Mesia de către un profet (Ioan Botezătorul), după ce a fost consacrat rege (la Botez), acum intră în Ierusalim pentru a se întroniza. Întronizarea nu va fi însă una politică, de vreme ce Mântuitorul nu s-a îndreptat către palatul regal, ci către Templu. Arestarea Lui ulterioară, condamnarea şi uciderea Lui în ajunul Paştelui, nu vor împiedica instituirea Sa mesianică. Creştinii au văzut în măreaţa Înviere din morţi şi în glorioasa Înălţare la cer a lui Isus etapele finale ale devenirii sale mesianice: “Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ…” (Mt 28,19) După ce le vorbi, Domnul Isus fu luat la cer şi se aşeză la dreapta lui Dumnezeu (Mc 16,18).

Cristos Isus, deşi din fire Dumnezeu, nu a socotit ca pe o pradă egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a nimicit pe sine luând fire de rob, făcându-se asemenea oamenilor; … s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce.

Cu Duminica Floriilor am intrat în ceea ce numim „Săptămâna mare şi sfântă”, pentru că mari şi sfinte sunt evenimentele liturgice şi de har pe care le vom trăi.