Dată: 11 septembrie 2021
La Biserica Greco-Catolică ”Adormirea Maicii Domnului” a avut loc sâmbătă, 11 septembrie, Întâlnirea Tineretului din Protopopiat. O zi care a debutat cu cer senin, zâmbete și bucuria reîntâlnirii la sfârșitul vacanței de vară.
După celebrarea Sfintei Liturghii tinerii au avut ocazia să povesteasca, să se cunoască mai bine, să-și împărtășească din bucuriile vacanței. Apoi, au participat cu toții la programul pregătit care a cuprins activități recreative, muzică, dans, o binemeritată pizza , dar și pregătiri pentru apropiata Întâlnire Arhidiecezană a Tinerilor și Copiilor din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș.
Ne-am bucurat să-i vedem împreună, ne-a bucurat voioșia, vitalitatea și elanul lor care ne dau speranță și – așa cum ne-au spus mulți dintre ei – abia așteptăm să ne revedem.
Mulțumim lui Dumnezeu și Sfintei Fecioare Maria pentru această zi frumoasă.
Preot protopop Ioan Fărcaș